Cum a inceput totul…❤️❤️❤️

În anul 2014 am rămas pentru prima dată însărcinată cu băiețelul meu după 10 de ani în care am sperat, m-am rugat și am așteptat ca minunea sa vină și a venit. Fiind in culmea fericirii, mi-am canalizat toată energia și iubirea către el… eu respirând prin el.

image

Pentru că timpul trecea, iar eu mă îndreptam vertiginos către 36 de ani, am hotărât ca este momentul pentru cel de al doilea copil, lucru care s-a și concretizat, fetița mea venind pe lume in Octombrie 2017.

Ei bine, aveam tot ce mi-am dorit, însă parcă lipsea ceva, intram în al treilea an de stat acasă, motiv pentru care am hotărât ca este timpul să fac ceva și pentru mine. Fiind o tipă extrem de activă, am pus bazele unui proiect drag sufletului meu care îmi ocupă suficient timp ca și cum aș fi la serviciu.

      Cesa_aly_fashion_inspirațion a luat ființă din dorința de nu mă plafona și de a rămâne ancorată în realitate. Întotdeauna am fost pasionantă de modă, întotdeauna ies din casă aranjată, așa că m-am gândit să împărtășesc cu voi ideile mele în materie de outfituri.

   Postările sunt zilnice și mă reprezintă, eu nu sunt critic de modă, sunt doar mămica a două minuni, ce a găsit un mod elegant de a face ceva inteligent în concediul de creștere copil.

Iată că în curând mă voi întoarce la serviciu plină de energie și cu foarte mulți prieteni în mediul on-line.

 

Cu drag,

cesa_aly

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s