Madang paradisul din Pacific

La începutul lunii iunie am vizitat pentru câteva zile Madang Resort, aflată în Pacific

.

În cele ce urmează aș vrea să vă spun câte ceva despre el.

Madang Resort este fostul Hotel Madang, considerat cel mai vechi hotel din Papua Noua Guinee. Mai mult decât atât în timpul perioadelor coloniale germane, locația  hotelului Madang a fost o pensiune care exista de mai bine de 120 de ani, dar a fost arsă și bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial și apoi preluată de un număr de personaje, inclusiv familiile Huxley și Gilmore, apoi de către olandezul Daddy Kool, care la acea vreme deținea și Bird of Paradise din Goroka.

În 1976, a fost  dobândită de familia Barter, care a închis imediat toate cele 7 baruri publice. In aceste condiții  Bill Johns & Bruce Flynn, au venit repede la Madang, pentru a împiedica închiderea celui mai profitabil magazin de bere din PNG!(aici era un outlet de bere). După închiderea barurilor publice, Peter Barter (mai târziu Sir Peter Barter) și soția sa, Janet, au făcut curățenie în hotel, au cumpărat terenuri adiacente și l-au transformat într-o stațiune în fața frumosului port Madang. Astăzi, resortul este unul dintre cele mai iconice stațiuni din regiunea Pacificului.

La Madang găsești un teren de tenis, patru piscine unde te relaxezi și pentru cei pasionați de scuba diving, aici este locul potrivit.

Moneda oficială a țării este ”KINA” paritatea fiind de 1dolar =3,3PGK. 

Foarte important de precizat este că prețurile sunt relativ ok, în sensul că pe o masă de prânz care include: supă cremă, felul 2 și desert am plătit 75 kina echivalentul a 22,72 dolari de persoană. La Madang ajungi din București cam în două zile cu avionul și este destul de obositor. Ruta pe care am ales-o eu a fost București-Doha-Manila-Port Moresby-Madang.

IMG-20180622-WA0000

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s